S-a lansat Jurnal de fapte bune – un program de burse pentru copiii talentați, fără posibilități financiare.
2015-03-16 14:00:00 in Evenimente

Comunicat de presă

București, 16.03.2015

S-a lansat Jurnal de fapte bune – un program de burse pentru copiii talentați, fără posibilități financiare.

Jurnal de fapte bune susține copiii talentați la sport, arte sau învățătură, al căror vis de a atinge succesul este blocat de neajunsurile financiare.

În 2015, proiectul va ajuta 30 de copii talentați cu burse în valoare totală de 360.000 de lei.

Jurnal de fapte bune este un program dezvoltat de Asociația Pentru Familie cu sprijinul Caroli, în parteneriat cu Libertatea și Fundația Ringier. Toți cei care cunosc un copil talentat, cu posibilități financiare reduse, sunt invitați pe platforma www.jurnaldefaptebune.ro. În doar câțiva pași simpli, ei pot înscrie copilul în competiția pentru cele 30 burse acordate de Asociația Pentru Familie.

În România există peste 200.000 de copii cu performanțe la învățătură, arte sau sport. În lupta cu sărăcia, 97% dintre aceștia sunt forțați să abandoneze drumul către reușită. Pentru toți acești copii cu potențial, Asociația Pentru Familie, cu sprijinul Caroli si în parteneriat cu Libertatea și Fundația Ringier lansează astăzi Jurnal de fapte bune: un program prin care 30 de copii talentați dar fără posibilități materiale, vor fi susținuți pe durata unui an întreg cu burse lunare în valoare de 1.000 de lei. Valoarea totală a burselor este de 360.000 de lei.

Oricine poate înscrie un copil talentat la sport, arte sau învățătură, accesând platforma online a proiectului, www.jurnaldefaptebune.ro. În plus, cei care doresc să ofere sprijin suplimentar au la dispoziție mai multe variante de a se implica în program: prin promovarea unui caz precum și prin susținerea directă cu bani sau materiale necesare pregătirii.

Pentru a fi eligibile, cazurile înscrise trebuie să îndeplinească anumite criterii, cele mai importante fiind:

·Vârsta maximă de 18 ani;

·Dovada practicării activității și a rezultatelor obținute de copil în trecut în domeniile vizate de proiect: sport, arte (muzică, arte vizuale și artele spectacolului) și învățătură;

·Situația materială a familiei. Copiii înscrişi trebuie să provină din familii în care venitul net/membru nu depăşeşte 700 de lei lunar.

„Practicăm performanța zi de zi, de aceea vrem să o susținem și în comunitățile din țară. Ne dorim să fim alături de familiile din România și să scriem, împreună cu Asociația Pentru Familie, poveștile de viitor ale unor copii talentați care au neajunsuri financiare. Jurnal de fapte bune le oferă o șansă reală de a atinge performanța, prin bursele lunare care îi vor ajuta să își dezvolte talentul în continuare.”, a declarat Ana Maria Băjan, Marketing, Business Development & PR Executive Director, Caroli Foods Group.

„Principala noastră misiune este de a fi aproape de familiile din România, sprijinindu-le în greutățile întâmpinate zi de zi. De aceea am inițiat, cu sprijinul Caroli, Jurnal de fapte bune, un proiect care se dorește a fi un ajutor adus nu doar copiilor talentați, ci și famiilor si comunităților din care aceștia fac parte. ”, a declarat Laura Dușleag, Director Asociația Pentru Familie.

„Ne respectăm statutul de cel mai important şi mai cunoscut ziar din România. De ani de zile, săptămână de săptămână, oferim şi căutăm sprijin pentru copiii suferinzi de boli grave şi, de cele mai multe ori, şi reuşim. Aş putea enumera mii de cazuri, în istoria de 25 de ani a ziarului. Jurnal de fapte bune este un proiect în care ne implicăm cu toată convingerea şi puterea, susţinerea copiilor în general fiind una dintre cele mai importante misiuni asumate de noi.”, a afirmat Catalin Alistari, Redactor Sef Libertatea.

În cuvintele Mironei Hriţcu, directoarea Fundaţiei Ringier, „Ne-am implicat în acest proiect având convingerea că putem într-adevăr schimba ceva în vieţile acestor copii. Pornind de la premisa că talentul nu ţine cont nici de nivelul de trai, nici de locul naşterii, ne dorim să îi facem cunoscuţi şi să îi sprijinim, oferindu-le impulsul financiar de care au nevoie pentru a-şi atinge potenţialul”.

Despre Caroli

Caroli este cea mai populară marcă din portofoliul Caroli Foods Group, liderul pieței de mezeluri din România și unul dintre cei mai de succes procesatori de carne din Europa de Sud-Est. Datorită calității produselor și a gustului inconfundabil, Caroli este alegerea preferată a consumatorilor din România, pentru mesele în familie, la serviciu sau între prieteni, oferind peste 70 de sortimente de mezeluri bogate în carne.

Despre Asociația Pentru Familie

Asociația Pentru Familie sprijină familiile din România prin programe de intervenție socială în domeniul educațional și al sănătății. Începând cu 1993 și până în prezent, peste 3170 de familii și 2460 de copii din România au beneficiat de programele Asociației.

Despre Libertatea

Libertatea este primul ziar liber din România, fiind lansat chiar în seara zilei de 22 decembrie 1989. De atunci, a rămas permanent în topul preferinţelor cititorilor români. După ce, în 1994, ziarul a fost achiziționat de Ringier, cea mai mare companie media elveţiană, la finalul anului trecut, cotidianul Libertatea s-a relansat, noua linie editorială punând în prim plan responsabilitatea socială. Din 2012, Libertatea susţine editorial programele umanitare dezvoltate de Fundaţia Ringier.

Despre Fundația Ringier

Fundaţia Ringier a luat fiinţă în 2008, în primii ani de activitate dezvoltând proiecte dedicate îmbunătăţirii condiţiilor de trai ale persoanelor vârstnice şi creşterii accesului la educaţie pentru copiii din medii defavorizate. Începând cu 2012, şi-a dedicat resursele programului Ajută copiii!, prin care a reuşit să strângă peste 200.000 de euro pentru a susţine în lupta cu viaţa peste 120 de copii suferinzi de boli grave.

evenimente